Cu nimic deosebita de miile de case de ajutor reciproc ale salariatilor din intreprinderile romanesti, infiintate la mijlocul secolului al XX lea la initiativa sindicatelor, Casa de Ajutor Reciproc a Salariatilor din Exploatarea Miniera Deva si-a indeplinit misiunea de pastrator al traditiilor de intrajutorare mutuala nascute cu multe decenii inainte in sanul muncitorimii sarace si a altor categorii de truditori de pe aceste meleaguri.
Infiintată potrivit practicii din acea vreme si a prevederilor Decretului nr.358/1949 in data de 13 martie 1962, ea va functiona in acest regim pana in anul 1997 cand prin sentinta civila nr. 10/PJ/1997, dobandeste personalitate juridica, fiind inregistrata la Judecatoria Deva obtinand in felul acesta o mult mai mare libertate in alegerea cailor de dezvoltare ca institutie financiara nonbancara. In urma obtinerii autonomiei, a promovat o politica flexibila orientand oferta de servicii de economisire si imprumut si catre alte categorii de potentiali membrii, situati si in alte zone geografice.
In anul 1999 şi-a externalizat activitatea, ieşind definitiv din incinta intreprinderii in care a functionat zeci de ani, respectiv Exploatarea Miniera Deva.
Ca urmare, numarul celor care solicita inscrierea in CAR Unirea Deva a fost in continua crestere, provenind si din alte sectoare de activitate: angajatii firmelor private, intreprinzatori,salariați din sistemul de asistenta sociala, cultura, domeniul sanitar, etc.
Decizia de externalizare luata la recomandarea uniunii teritoriale a CAR, s-a dovedit extrem de eficienta deoarece prin schimbarea denumirii in CAR Unirea Deva si beneficiind de un sediu in centrul municipiului, a putut sa-si ofere serviciile unui numar tot mai mare de membri.
La cresterea numarului de membri, o contributie semnificativa a adus strategia de fuziune prin absorbtie cu alte case de ajutor reciproc, dar in mod special extinderea activitatii in zonele rurale unde s-au infiintat in baza unui program anual sucursale dotate ultramodern, deservite de personal salariat.
Din punct de vedere al acoperirii geografice, CAR Unirea Deva este furnizor regional de servicii financiare persoanelor care obtin venituri de natura salariala de pe teritoriul judetului Hunedoara, si este prezenta cu sucursale operationale in judetele: Arad, Alba Arges și Olt.
Bogatia CAR Unirea Deva nu se regaseste in cifrele economice, ci in membri sai. In acest sens, ne straduim sa raspundem prin produsele si serviciile proprii, conform asteptarilor evidentiate de acestia. Mediul economic, si piata financiara in care activam, ne-a invatat ca intotdeauna trebuie sa ne canalizam atentia asupra asigurarii consilierii profesioniste a membrilor.
Aici intervine al doilea cel mai important activ al CAR, respectiv angajatii, care sunt cei ce asigura comunicarea permanenta cu toti membri si care au un rol covarsitor in directia mentinerii increderii membrilor in institutia noastra